Cimitirul din Dobrici
de
Emil-Corneliu Ninu
Cine,
oare, tulbură somnul
celor îngemănaţi
cu glia ?
Să fie pasul nostru,
ce abia atinge
solul ?
O, Doamne, dă-mi
foşnetul moale
al aripilor de îngeri,
spre a le
mîngîia crucile
crescute din
pămînt !
Tu, cunoscutule,
tu,
necunoscutule,
ţineţi-vă de
mînă, dincolo,
în lumea
umbrelor
şi daţi, o, daţi
moneda trecerii
unui luntraş
tăcut,
cu pecetea
muţeniei,
de atîta
veneraţie !
Ali, Johan, Ivan sau Ion,
egali în faţa
aceluiaşi Dumnezeu,
despuiaţi de
păcatul uciderii
între voi,
oamenii,
cît de strîns
v-aţi topit
într-o caldă şi
chtonică îmbrăţişare,
încît chiar
Timpul,
Marele,
Veşnicul,
se prosternează
cu sfială
înainte-vă !
Felicitari! O poezie superba!
RăspundețiȘtergere